Uneori sunt atat de copilaroasa incat ai crede ca nu-s eu.Si stii de ce ? Tocmai pentru ca te-ai obisnuit ca eu sa fiu cea linistita, calma si mereu serioasa. Doar ca eu nu mai vreau sa fiu asa.Cel putin nu mereu.
Ieri cand ploua si eram intr-o scara de bloc si vorbeam cu Irina la telefon, simteam o dorinta nebuna sa ies si sa stau in ploaie.Sa alerg, sa rad, sa sar.Dar...era acel ceva undeva in creierul meu care imi soptea:"Nu, cum sa faci asta? Ce va spune mama ta? Daca racesti? Ai innebunit? Ce va spune lumea de pe strada?" Si mai era o voce care spunea:"Nu-l asculta! Esti inca un copil! Daca nu faci asta acum , atunci cand? La 50 de ani? Da frau liber sentimentelor si alearga, esti libera!" Dar...erau mult prea multe voci pe care trebuia sa le ascult, in frunte cu cea a Irinei, si am renuntat. DEOCAMDATA.De-abia astept urmatoarea ploaie care sa ma prinda afara. Nu-mi pasa ca veti crede ca am innebunit. Mi-a pasat prea mult.
Imi place sa razi cu mine.
Imi place sa vorbesti cu mine.
Imi place sa te prostesti cu mine.
Imi place sa ma gadili si sa te gadil.
Imi place sa canti cu mine chiar daca nu ai voce.(ce, eu am?!)
Imi place si vreau sa ai curaj sa stai cu mine in ploaie.
Pricepi?? Si stiu ca in sinea ta imi dai dreptate. Uita de toate grijile de adolescent cu capul in nori
si hai sa razi cu mine. Te astept...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu