"Incerc sa-l vad cu ochi straini si goi de privitor intamplator. Nu-mi iese." Dar voi, voi stiati asta, nu? De ce ma priveai in acel moment? Te asteptai sa observi in privirea mea acea sclipire nelipsita? De unde stiai ca va fi acolo? Eu nici macar nu imi puteam imagina asta, nu doream. Se pare ca nu mi-a iesit cum voiam. S-a intamplat. Dar te-am convins(sper!) ca nu e adevarat. Oare? Incerc acum sa ma conving si pe mine de asta. Va fi ceva mai greu. Dar...trebuie, nu? Singura nu ma pot minti. Si tocmai asta e problema.

Te privesc si ma gandesc din ce in ce mai mult daca nu cumva tot ceea ce am iubit eu n-a fost decat proiectia mea ideala despre tine. Confesiuni ipotecate