Daca te prefaci ca nu se intampla, ca nu s-a intamplat nimic, te poti convinge ca asa e? Poti evita realitatea gandind asa? Tare mi-e teama ca nu. Pana acum, luam schimbarea ca pe ceva de bine. Puteam trece peste orice. "S-a schimbat, e alta persoana, asta e.Nu-i nimic, ma schimb si eu." Si era bine. Mereu a fost bine. Ma obsedeaza cifrele, comparatiile.
Acum...nu pot spune ca e bine. "S-a schimbat. Ma schimb si eu?" Nu pot. Nu am cum. Sau ba da, as avea, dar e tot ce nu-mi doresc. "Nu pot...daca as face asta, cum ar fi? Ce s-ar intampla? Tare mi-as dori sa fie vorba despre altcineva. Oricine altcineva, dar nu tu. Nu tu. Fir-ar el de anotimp!!" Ne-am obisnuit sa dam vina pe destin pentru toate lucrurile nasoale care ni se intampla. Nu e asa.
Timpul ne schimba? Nu consider asta. Ce vina are el? Doar ca...trece. Circumstantele sunt cele care ne duc spre polul opus al firii noastre. Si nu au fost chiar atenuante...
Inotam in aparente...si parca nu mai ajungem la mal.
Pe de-o parte pot spune ca nu ma intereseaza. Si chiar asa e. Ea a spus ca important e sa imi fie mie bine. Chiar imi este. Ma simt foarte ok.

Pe de-o alta parte nu-mi e . Diferenta de sentimente, de. De-am putea macar pentru 10 minute sa lasam la o parte aparentele, ce bine ar fi. 10 afurisite de minute...nu mai mult.

Bucuria şi durerea măsoară rău orele; prima le face secunde, cealaltă secole.Victor Hugo