Desi incearca sa ajute, ajutorul ii este respins. Ce-i drept, delicat. Daca tace si nu intreaba nimic, iarasi nu-i bine, deoarece se crede ca nu e interesata. Ii e dor de vremurile bune, de vremurile cand aceasta COMUNICARE nu era atat de greu de realizat. Si mai ales, nu prin intermediul internetului. Mess sau blog. Doar pe acestea se mai bazeaza acum comunicarea dintre ele 2.Si este trista. Pentru ca nu intelege de ce aceasta racire. Brusca. Dureroasa. Poate fara sens.
Maturizarea, stresul, oboseala, personalitatea...Poate toate acestea contribuie la schimbarea atitudinii. Dar...chiar atat de mare trebuie sa fie acesta schimbare? Nimeni nu se poate apropia de tine daca tu nu dai voie.
Intrebari, intrebari si iar intrebari. Nu sunt la ani lumina distanta, doar cativa metri. Dar ce ar conta? Nu iti poate smulge nimeni cuvintele daca tu nu vrei sa vorbesti. Iar fortata nu poti fi. Negi totul vehement. Nu ti-ai dat seama ca avem amandoua nevoie de acelasi lucru? O imbratisare si un "va fi bine." Atat de usor spus...
"Lucru absolut minunat la cea mai veche si mai buna prietena este ca, intr-o situatie de criza, nu poate sa faca altceva decat sa-ti vina in ajutor. Isi lasa propriile probleme la o parte ca sa se puna in situatia ta si sa lupte pentru tine. Pentru ca iti simte durerea, reuseste sa o aline putin. N-o s-o ia pe ocolite si n-o sa te lase sa-ti plangi de mila, o sa-ti spuna verde-n fata cum stau lucrurile. Dar totodata o sa contribuie discret cu ajutorul ei constructiv, consolandu-te asa cum ar trebui sa o faca o mama."
Confesiuni nocturne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu