Cuib de vipere.

Stii, chiar nu ma intereseaza. E problema ta, e viata ta, a fost alegerea ta, faci cum vrei. Nu-mi pasa nici cat negru sub unghie. Si pana la urma, care racire? Eu vad ca va impacati foarte bine, ai cu cine ma barfi, care e problema? Defapt, ai avut intotdeauna, tarziu mi-am dat eu seama. Si am mai realizat ceva. Nu ai meritat nici o secunda, o secunda macar raul de lacrimi pe care l-am varsat candva. Atatia ani, ce mai conteaza? O clipa nu ma voi uita inapoi, nu-mi pasa.

Si stii ce? Candva poate ca m-as bucura de situatia asta. Acum nu-mi pot opri zambetul ce imi infloreste in coltul gurii, constatand ca am avut dreptate inca de la inceput. Intuitia mea nu a dat gres.As mai continua sa scriu ceva, dar nu. Atat.

P.S.: Pentru aceasta postare nu primesc si nu ofer explicatii.

Ai grija. Ceea ce am scris in ultimele postari e interpretabil. M-ai intrebat daca e vorba de tine. Da, am scris si de tine, nu am de ce sa ascund. Dar am scris si de ea, si pe deasupra am vorbit si la general.Asa ca ai grija ce iei drept referitor la tine. "Nu-mi pasa" aceia nu erau pentru tine. Chiar ai crede asta? Ma cunosti indeajuns de bine, cred, sa stii ca nu sunt ipocrita.

Si nu...nu mai vreau alte interpretari gresite. Imi ajung cele de acum...

2 noiembrie.

• Azi voi zambi.



• Azi voi fi fericita.



• Azi nu imi va pasa.



• Azi voi fi egoista.



• Azi TU nu existi.



• Azi nu voi avea ochii tristi.

Iar azi...azi vei sti de ce fac asta.

Pentru ca azi...azi e ziua mea! Si astept un cadou. Un cadou ce poate veni doar de la tine! Si nu vorbesc de nimic material..

“A tras un cerc si m-a lasat afara, eretic, un rebel si de ocara. Insa isteti, iubirea si cu mine l-am invins: am tras un cerc in care l-am cuprins.”
Edwin Markham

Smile, an everlasting smile...

Schimbarea vibreaza prin toti porii. Nimic nu mai e cum a fost. Totul, absolut totul s-a schimbat.

Vocea e umbrita de o doza de tristete nelimitata. Ochii, zambitori si luminosi candva, acum sunt intunecati si cu cearcane. Energia debordanta, optimismul de altadata sunt acum amintiri.Ras molipsitor? Apasare contagioasa. Tacere voluntara, dureroasa. Inabordabila. Nepasare, indiferenta? Absolut deloc.Doar nestiinta in a actiona corect.

Orgoliul? Nu mai conteaza, principal e acum scopul.Timp? Nu mai e. Comunicare? Aproape deloc. Racire? Aproape totala. Poate doar amintirile mai leaga acum. Regrete? O groaza.Schimbare? Se vrea, dar nu vine. Ajutor? De unde? Sprijin? De unde? Consolare? De unde? O imbratisare? DE LA CINE? Posibilitati de redresare?Nu sunt primite, ori sunt, dar foarte rece, glacial. Dorinta de bine inhibata. Minute in sir udate.

Tonul cu care primeste ingheata. Revolta sclipeste in ochii congestionati de lacrimi.

Ii zvacnesc tamplele, iar ochiul inrosit de urcior o inteapa, celalalt o ustura. Are mintea incetosata, capul de plumb. Pleoapele i se lipesc, si,in ciuda durerii, cade intr-un somn adanc, deranjat doar de alarma de a doua zi...

P.S.: Nimeni nu are atat de multi prieteni incat sa-si permita sa piarda unul! Parca nu inlocuiai...

"Fiecare bucurie raneste pe cineva..."

Ganduri nerostite...si ma simt asa straina. Fata de mine, fata de voi. Pentru ca uneori simt ca locul meu nu e aici. Aici? Ce inseamna aici? Acasa? Ce inseamna acasa?

Acasa e locul unde poti fi tu, unde te poti desfasura in voie, fara reprosuri, fara sa fii nevoita sa minti, fara sa fii tradata, aratata cu degetul. Exista oare un astfel de loc? Umbra voastra e pretutindeni. Imi acaparati gandurile, si nu vreau.

Prietenie la distanta? Da, in carti. Si vorbesc atat de cazul in care cele 2 persoane nu s-au mai vazut de mult timp, cat si de cel cand ele se vad zilnic, dar nu-si vorbesc. Pentru ca incerci sa acoperi acea distanta, te indrepti spre altcineva.

Aceeasi tema abordata de n ori, atatea pagini scrise in speranta ca...ce? Va veti destepta? Imi veti raspunde? M-am inselat. Din nou. A cata oara? Nu mai stiu numarul. "Siluete lungi, incapabile de iubire" .Imi place cum suna, si va defineste. Pe voi toti. Poate imi veti spune ca nu trebuie sa generalizez. Dar am mintea acoperita de o patura pe care v-ati cusut minciunile, mastile si prieteniile false.

Motive ascunse, invizibile. Fugiti de adevar ca dracu' de tamaie. Va convine asa? Nimic de zis.Incerc sa urmez sfatul mamei repetat de atatea ori. "Nu mai fi asa sincera, si nu te mai apropia atat de oameni. Fii mai rece, distanta." Pot face asta? Nu sunt persoane ce se pot uita usor, or situatii neimportante. 80% din caracterul unui om este format pana la 5 ani.Au spus altii, nu eu. Sa ma schimb la 15? Foarte greu.

Daca intr-o zi iti vine sa plangi,cauta-ma. Nu promit sa te fac sa razi dar pot sa plang cu tine.Daca intr`o zi iti vine sa fugi,cauta`ma.Nu promit ca o sa te opresc dar pot sa fug cu tine.Daca intr`o zi nu ai chef sa asculti pe nimeni,cauta`ma.Promit sa tac oricat vrei.Daca intr`o zi ma cauti si nu raspund...vin`o repede sa ma vezi..poate eu am nevoie de tine..

Nici mie...

Ti s-a intamplat vreodata sa...

• Vrei sa vorbesti, sa suni pe cineva, dar sa nu ai pe cine?
• Sa intorci o situatie pe toate partile , doar pentru a-ti sa seama unde ai gresit, fara rezultat?
• Sa nu-ti pese ca te indepartezi de o persoana cu care pana acum ceva timp te impacai foarte bine?
• Sa iti intepi degetele cu unghiile, doar pentru a te abtine sa nu suni pe cineva, stiind ca nu tu esti cea care trebuie sa faca acest pas?
• Sa fii in stare sa treci peste orice, inclusiv peste orgoliu, pentru a te impaca cu cineva, dar sa sfarsesti prin a renunta? (" nu eu sunt cea care trebuie sa faca asta")

Pentru ca mie da, mi s-a intamplat...

Metamorfoza.

Nu-i convin multe, dar tace. E deja foarte indiferenta. A trecut prin prea multe ca sa mai simta ceva legat de aceasta situatie. Si prea mult timp.

Atatea situatii asemanatoare...Atatea persoane diferite...Atata lume schimbata...Atatea sentimente puse in joc...Si atatea intrebari la care se chinuie sa obtina un raspuns. Dar unul credibil. Te-ai gandit vreodata ca poate nu inghite toate clarificarile pe care i le dai, chiar daca nu spune nimic pe moment? Nu poate crede. Sunt situatii mult prea complicate pentru niste raspunsuri asa simple.

Totul se schimba...Absolut totul...Esti tentat sa crezi ca daca te impaci bine cu cineva o lunga perioada de timp asa va fi mereu...Nu. Si...stii? Poate chiar nu mai conteaza.

Va incerca sa nu priveasca inapoi. Va fi puternica. Inca o deceptie (2) in plus, mai conteaza?!

Intr-o zi prietenia se intalneste cu dragostea, fiecare se prezinta. Apoi dragostea intreaba prietenia:
- Daca exist eu, tu ce rost mai ai?
Prietenia raspunde:
- Eu las un zambet acolo unde tu ai lasat o lacrima...